Alice, căpitan!

Redactor:
Marius Hutu
Alice, căpitan!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Locul 4 la ultimul CM (Franța, 2007). Este poziția de pe care naționala feminină a României pleacă la drum în campania pentru viitorul Mondial, programat la finele anului, în China. Belarus este singurul obstacol ce trebuie trecut.

Față de Mondialul francez, România și-a schimbat total poarta, și-a remaniat linia de nouă metri, dar are și un nou lider, pe Valentina Ardean. După retragerea Luminiței Dinu, selecționerul Radu Voina i-a înmânat banderola de căpitan extremei stânga de la Oltchim. "Am fost foarte emoționată atunci când am fost anunțată că sunt noul căpitan. Este o mare onoare să port banderola și sper să fie cu noroc. Nu contează însă cine e căpitan, la echipa națională suntem ca o familie și ne sfătuim toate jucătoarele", a declarat pentru ProSport, Valentina Ardean. Cea mai bună extremă stânga la ultimul CE a mai purtat banderola de căpitan doar la junioare, pe când activa la Focșani.

Naționala pleacă azi în Belarus

"Alice" va fi pentru prima dată în postură de lider al naționalei României, mâine (ora 16:00, Mongilev), la partida tur cu Belarus contând pentru barajul de calificare la Mondial. "Nu ne așteaptă niciun meci ușor, dar niciunul extraordinar de greu. Partida tur trebuie să o abordăm cu foarte mare seriozitate, iar dacă se poate, să și câștigăm", a susținut noul căpitan. Tricolorele pleacă azi în Belarus, singura absență fiind Oana Șoit, care acuză probleme medicale. De menționat că echipa României a participat până în prezent la toate Campionatele Mondiale.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×